Michel Balthazard, unul dintre cei trei manageri Renault care au fost suspendaţi în urma suspiciunilor că ar fi divulgat secrete ale companiei privind automobilele electrice, vrea să conteste în instanţă decizia de concediere primită sâmbătă, a declarat duminică avocatul său, citat de WSJ.
Balthazard, membru al comitetului de management al Renault şi şef al proiectului de autovehicule electrice, a primit sâmbătă scrisoarea de concediere, în care este acuzat că a primit bani de la o a treia parte pentru a divulga secrete de serviciu, a afirmat avocatul Xavier Thouvenin.
"Vom merge la tribunalele de muncă", a arătat el.
Thouvenin spune că a "auzit" că un altul dintre cei trei, Bertrand Rochette, a primti de asemenea o scrisoare de concediere. Despre Mattieu Tenenbaum, cel de-al treilea director suspendat, avocatul spune că nu are informaţii suplimentare.
Avocaţii lui Rochette şi Tenenbaum şi reprezentanţii Renault nu au fost disponibili pentru comentarii.
Cei trei manageri au fost suspendaţi din funcţii în ianuarie, iar Renault a depus joi plângeri penale împotriva lor, precizând însă că printre informaţiile divulgate nu se numără tehnologii cheie ale programului de vehicule electrice.
Thouvenin a subliniat că Renault nu a oferit multe detalii legate de investigaţie şi că reprezentanţii grupului nu par convinşi că Balthazard a primit bani.
Avocatul lui Tenenbaum declara săptămâna trecută că clientul său a fost acuzat că a primit bani şi nega acuzaţiile. Reprezentantul legal al lui Rochette afirma anterior că acuzaţiile aduse de Renault nu sunt clare.