Fosta spioană rusă Ana Chapman va realiza o emisiune pentru postul rus de televiziune REN TV, a anunţat postul miercuri, citat de RIA Novosti în pagina electronică.
Emisiunea, intitulată Secretele Lumii cu Ana Chapman, va începe la 21 ianuarie.
Chapman a făcut parte dintr-o reţea de spionaj, deconspirată vara trecută. Ea a fost eliberată în cadrul unui schimb de spioni între Rusia şi Statele Unite. Aceasta a primit una dintre cele mai importante medalii pentru spionaj.
De când s-a întors acasă, Chapman a apărut pe prima pagină a numărului din noiembrie a ediţiei ruseşti a revistei Maxim şi a acceptat propunerea revistei Playboy de a apărea pe coperta ediţiei din ianuarie.
La sfârşitul lui decembrie, a devenit membră a organizaţiei de tineret a Partidului Rusia Unită, Molodaia Gvardia (Garda Tânără), în încercarea de a-şi lansa o carieră politică. Ea a fost numită membru al Consiliului Public al grupării.
De asemenea, fosta spioană a acceptat, recent, un post de consilier al preşedintelui FondServiceBank şi a participat la lansarea unei navete spaţiale ruseşti.