Preşedintele Federaţiei Jocurilor Commonwealth, Mike Fennell, s-a declarat încântat de faptul că participanţii la competiţia din New Delhi practică sexul protejat, deşi folosirea masivă a prezervativelor a provocat probleme la sistemul de canalizare, informează AFP.
Potrivit presei internaţionale, miile de prezervative folosite blochează toaletele din satul în care stau cei aproximativ 7.000 de sportivi.
"Asta arată că sportivii sunt responsabili şi promovează «safe sex»", a declarat Mike Fennell.
Potrivit Daily Telegraph, un automat de prezervative, care conţine aproximativ 4.000 de pachete, a fost instalat în satul sportivilor.
Jocurile Commonwealth s-au deschis duminică în capitala federală indiană şi vor dura până la 14 octombrie.