Catastrofa aeriană din Rusia, în care preşedintele polonez, Lech Kaczynski, şi alţi oficiali de la Varşovia au murit, sâmbătă dimineaţă, a generat emoţii puternice şi un val de reacţii în toată Europa, relatează AFP.
O săptămână de doliu naţional a fost decretată în Polonia după această tragedie.
"Iisuse, Sfântă Maria, este o tragedie de neimaginat, o nenorocire de neimaginat", a strigat fostul preşedinte polonez la aflarea veştii prăbuşirii avionului prezidenţial.
În Statele Unite, preşedintele Barack Obama a vorbit despre "accidentul terifiant pentru Polonia, Statele Unite şi întreaga lume".
Preşedintele Kaczynski, scrie el, "era un om de stat care a jucat un rol-cheie în mişcarea Solidaritatea şi care era foarte admirat în Statele Unite în calitate de lider devotat libertăţii şi demnităţii umane". Faptul că delegaţia poloneză se deplasa la Katin pentru a comemora masacrul ofiţerilor polonezi, în urmă cu 70 de ani, "este o mărturie a forţei poporului polonez". "Astăzi, America are inima grea".
Uniunea Europeană, prin vocea preşedinţiei sale semestriale, asigurate de Spania, şi-a exprimat sâmbătă solidaritatea cu "populaţia şi naţiunea poloneză în faţa acestei tragedii".
Cancelarul german, Angela Merkel, s-a declarat "profund consternată", în timp ce premierul britanic, Gordon Brown, s-a declarat "şocat şi întristat" de moartea preşedintelui Kaczynski şi a soţiei sale Maria.
Lech Kaczynski "a fost unul dintre actorii cei mai importanţi din istoria politică modernă a Poloniei", a declarat Brown.
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi-a exprimat "marea sa emoţie" şi "profunda sa tristeţe".
"Inepuizabil apărător al ideilor în care credea, (Lech Kaczynski) s-a luptat întotdeauna cu convingere pentru valorile care au fundamentat intrarea sa în politică: democraţie, libertate şi luptă împotriva totalitarismului", a declarat Sarkozy, menţionând "tragica încercare ce a îndoliat întreaga Polonie".
Preşedintele portughez Anibal Cavaco Silva a evocat contribuţia preşedintelui polonez "la consolidarea democraţiei şi statului de drept în ţara sa".
"Odată cu el dispare un şef de stat marcant, care apăra clar interesele Poloniei", a declarat premierul olandez Jan Peter Balkenende.
Şeful Guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a transmis "întregului Guvern al Poloniei şi instituţiilor sale solidaritatea faţă de pierderea ireparabilă a preşedintelui" Kaczynski.
Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, a deplâns "o pierdere imensă", după accidentul de avion. "Moartea tragică a preşedintelui polonez Lech Kaczynski, a soţiei sale şi a altor personalităţi este un eveniment oribil care m-a bulversat, m-a şocat, m-a întristat şi m-a lovit personal", a declarat şeful statului ceh presei de la Praga.
Este "o tragedie" de "dimensiuni istorice", a apreciat preşedintele român, Traian Băsescu, în timp ce premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat că Bulgaria "împărtăşeşte doliul Poloniei, ţară prietenă".
"Ne vom aminti de preşedintele Kaczynski ca de un om politic important şi respectat", a declarat premierul danez Lars Lokke Rasmussen. "El a contribuit la eforturile depuse ca Polonia să îşi găsească locul printre statele democratice europene", potrivit premierului norvegian Jens Stoltenberg.
Premierul suedez Fredrik Reinfeldt şi-a exprimat "consternarea" după accident, afirmând: "Este o mare catastrofă pentru ţara noastră vecină şi gândurile noastre se îndreaptă astăzi către rudele şi prietenii victimelor, precum şi către toată naţiunea poloneză".
Polonia a pierdut un mare preşedinte", "care a servit ţara cu convingere şi hotărâre într-o perioadă de schimbări", a apreciat preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Mevlut Cavusoglu.
Teheranul a transmis, de asemenea, condoleanţe. Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a vorbit despre preşedintele polonez ca de un "prieten" al Turciei, ca şi preşedintele georgian David Bakradze.
Liderii israelieni şi-au prezentat condoleanţele poporului polonez după "moartea
tragică" a preşedintelui Kaczynski, considerat un "prieten" al Israelului. Mesajele au fost trimise fără să se aştepte sfârşitul shabbat-ului, sâmbătă seara, ceea ce este o excepţie.
Condoleanţe au venit inclusiv din Africa de Sud, din partea preşedintelui Jacob Zuma.