"Dintre cele 260 de victime, nouă urmează încă să fie identificate", a precizat şeful Guvernului, care a mers pentru a treia zi consecutiv în regiune şi care a confirmat că funeraliile de stat vor avea loc vineri dimineaţă la L\'Aquila, capitala regiunii Abruzzo.
Berlusconi a mai anunţat crearea unui nou delict prin care, pentru jefuirea clădirilor, să se aplice "pedepse foarte, foarte severe".
Mai mulţi suspecţi au fost reţinuţi în ultimele nopţi în timp ce încercau să fure obiecte din case abandonate.
Cheltuielile repatrierii decedaţilor din Italia, suportate de familii
Autorităţile locale italiene asigură, la solicitarea familiilor sau rudelor cetăţenilor români decedaţi la cutremur, transportul gratuit din Aquila la Aeroportul internaţional Fiumicino din Roma, în timp ce cheltuielile pentru drumul de la Fiumicino în România revin familiilor celor morţi.
MAE informează că autorităţile locale italiene asigură, la solicitarea familiilor sau rudelor cetăţenilor români decedaţi la cutremur, transportul gratuit din localitatea Aquila la Aeroportul internaţional Fiumicino din Roma, în cazul în care se doreşte repatrierea corpului neînsufleţit al decedatului.
Potrivit unui comunicat MAE publicat ieri, transportul acestora de la Aeroportul din Roma până în România se efectuează pe cheltuiala familiilor interesate, prin intermediul unei firme de pompe funebre angajate de familia decedatului.
Familiile sau rudele cetăţenilor români decedaţi la cutremur pot obţine actul de deces al acestora de la magistratul si medicul legist din cadrul Institutului de Medicina Legală din localitatea Aquila, se arată în comunicat.
MAE subliniază de asemenea că, pentru a putea fi transcris în România, actul italian trebuie apostilat la prefectura italiană locală.
De asemenea, potrivit MAE, protecţia civilă din Aquila va organiza vineri, la ora 11.00, un serviciu funerar de stat pentru toate persoanele decedate la cutremurul din 6 aprilie 2009. Familiile sau rudele cetăţenilor români decedaţi care sunt interesate trebuie să comunice Protecţiei civilă din Aquila acceptul pentru efectuarea acestui serviciu funerar public.
Totodată, în cazul în care familia sau rudele decedatului doresc un serviciu funerar privat trebuie să informeze instituţia menţionată asupra unei decizii luate în acest sens, precizează MAE, arătând că suportarea cheltuielilor revine familiei.
Legea 198 din 2008 precizează însă condiţiile în care Ministerul Afacerilor Externe (MAE) suportă plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate.
Astfel, Ministerul Afacerilor Externe achită costul repatrierii cetăţenilor români decedaţi în străinătate doar dacă familia nu poate suporta aceste costuri şi dacă nu există posibilitatea înhumării în statul în care a survenit decesul.
De asemenea, cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate sunt suportate de Ministerul Afacerilor Externe din taxele consulare plătite de cetăţenii români pentru serviciile prestate în regim de urgenţă de către oficiile consulare ale României.