Cărturar bucovinean tipologic, ba profesor, ba director de liceu, ba inspector şcolar, ba director al Bibliotecii Universităţii din Cernăuţi şi, din această postură, prieten al lui Ion I. Nistor, Constantin Mandicevschi este autorul versurilor celebrului cântec „Cântă cucu-n Bucovina”, versuri scrise, pe melodia unui cântec bucovinean adaptat, în 1904, la solicitarea lui Spiru Haret şi a lui Nicolae Iorga, pentru comemorarea lui Ştefan cel Mare în România.