Curtea de Apel Bacău a decis marţi la amiază revocarea controlului judiciar impus joia trecută vizavi de sucevenii Liviu Goian şi Liviu Cenuşă, doi apropiaţi ai primarului din Bacău, Romeo Stavarache. Cei trei au fost trimişi în arest preventiv pentru că au încălcat dispoziţiile stabilite de magistraţi, printre care cea mai importantă era aceea de a nu se întâlni. Edilul din Bacău a ignorat aceste prevederi, iar la câteva ore după eliberarea din arest preventiv s-a întâlnit cu Liviu Goian, fostul fotbalist al CSM Suceava din 1985, acum patron al televiziunii 1TV din Bacău, dar şi cu Liviu Cenuşă, proprietarul cotidianului Ziarul de Bacău.
Măsura luată de Curtea de Apel Bacău faţă de Stavarache, Goian şi Cenuşă este valabilă pentru o perioadă de 29 de zile, dar cei trei au drept de contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cei doi oameni de afaceri şi primarul Bacăului sunt cercetaţi de procurorii DNA pentru infracţiuni de corupţie, mai exact pentru că au luat bani de la diferiţi afacerişti locali pentru a le permite să-şi deruleze activitatea fără a le fi puse beţe în roate.