Patru case de tip familial şi un centru de recuperare noi, la Gura Humorului
Joi, 20 Martie 2014 (18:05:59)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)În oraşul Gura Humorului au fost inaugurate joi patru case de tip familial şi un centru de recuperare. La inaugurare au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, senatorul PSD Neculai Bereanu, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Dan Ionuţ Adomniţei, precum şi directorul Direcţiei Generale Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Elena Tudor. Investiţiile în cele patru case de tip familial şi în centrul de recuperare au fost făcute prin proiectul „Dezinstituţionalizare şi recuperare – Închiderea Centrului de Plasament „Laurenţia Ulici”. Valoarea proiectului a fost de 3,55 milioane de lei, din care 355.000 de lei au fost asiguraţi de Consiliul Judeţean Suceava. După inaugurarea investiţiilor, şeful DASPC Suceava, Dan Ionuţ Adomniţei, a precizat că în cele patru case de tip familial vor fi cazaţi 64 de copii. De precizat că la începerea implementării proiectului, în Centrul de Plasament „Laurenţia Ulici” erau 87 de copii şi tineri cu dizabilităţi. Pentru cei 23 de copii care nu mai sunt cazaţi în casele de tip familial au fost identificate posibilităţi de reintegrare familială sau alte măsuri alternative de protecţie.
Vizualizări articol: 1692 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Patru case de tip familial şi un centru de recuperare noi, la Gura Humorului5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.