Echipa locală de volei seniori, CSM Suceava a reușit cea de-a noua victorie din acest sezon, 3 - 0 cu CSU Știința București. Desfășurată la sala Unirea, partida a fost la discreția eleviilor lui Victor Pancu, care chiar dacă au rulat tot lotul s-au impus în primele două seturi cu scorul de 25 - 15, iar în ultimul cu 25 - 20. Cu toate că aceasta a fost ultima etapă din returul Diviziei A2, până la turneul play-off, CSM Suceava mai are de disputat o restanță pe terenul Daciei Buzău, meci programat pentru vinerea viitoare, 15 februarie.