Viscolul care a început încă de astă-noapte începe să creeze tot mai multe probleme în judeţ. Un autobuz cu pasageri a rămas blocat între Sălăgeni şi Siminicea, iar un microbuz cu mai mulţi călători s-a înzăpezit la Grămeşti. Două ambulanţe care s-au deplasat la solicitări în Luncuşoara şi Bereşti nu s-au mai putut întoarce, fiind nevoie de ajutorul utilajelor de deszăpezire pentru a putea transporta pacienţii la spital.
Mai multe drumuri comunale au devenit impracticabile din cauza ninsorii şi a vântului, iar pe toate drumurile judeţene şi naţionale s-a circulat cu mare greutate. La Bosanci, drumul judeţean 208 A a fost blocat în jurul prânzului pentru aproximativ jumătate de oră, dar circulaţia a fost reluată după ce drumarii au reuşit să îndepărteze zăpada de pe carosabil.
Vântul care suflă cu peste 60 km/h a dus la formarea de suluri de zăpadă pe drumuri, iar circulaţia s-a derulat cu mare greutate.
Autorităţile sunt în alertă şi asta pentru că meteorologii au prleungit Codul Galben de viscol până în această după-amiază.
ULTIMA ORĂ:
Drumul județean Siret-Mușenița s-a înzăpezit și este blocat.