Deputatul PDL Sanda-Maria Ardeleanu, care a obţinut un nou mandat în Colegiul nr. 1 Suceava, a ţinut să le mulţumească sucevenilor care i-au acordat votul şi care i-au dat şansa de a-i reprezenta din nou în Parlamentul României. Ardeleanu a amintit că va face parte din echipa de parlamentari ARD care va reprezenta judeţul Suceava în Parlamentul României, alături de senatorul Gheorghe Flutur şi deputatul Ioan Balan.
„E firesc să fiu fericită că am reușit să obțin, cu ajutorul celor 7.472 de voturi ale sucevenilor, un al doilea mandat de deputat. Le mulțumesc celor care m-au votat și mi-au dat această nouă șansă de a-i reprezenta, alături de putere, într-o voce a opoziției în Parlament. Le mulțumesc și sucevenilor care, chiar dacă nu m-au votat, au mari așteptări de la mine și promit să mă străduiesc să nu-i dezamăgesc, așa cum am făcut-o și până acum”, a declarat Sanda-Maria Ardeleanu.
(11 dec 2012, 16:29:37