Camera de Comerţ şi Industrie Suceava organizează miercuri, 27 iunie 2012, de la ora 09:00, cel mai mare târg de locuri de muncă, intitulat Târgul de Cariere „Bucovina”. Evenimentul va avea loc la sediul CCI Suceava. În cadrul târgului vor fi prezente cele mai importante companii din Bucovina, care vor oferi informaţii despre posturile disponibile, precum şi modalităţi de pregătire necesare angajării în cadrul acestora. Ajuns la cea de-a doua ediţie, Târgul de Cariere „Bucovina” este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava şi Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava. Târgul de Cariere Bucovina va fi deschis până pe 28 iunie 2012 şi va putea fi vizitat între orele 09:00 – 18:00. Potrivit organizatorilor, acest eveniment este realizat cu scopul de a pune la dispoziţia participanţilor personal cu o calificare conform cerinţelor, iar potenţialilor angajaţi locuri de muncă potrivite cu pregătirea lor profesională.