Secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Achim Irimescuse va afla în cursul zilei de joi în judeţul Suceava. Anunţul a fost făcut de preşedintele PSD Suceava şi candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, deputatul Cătălin Nechifor, care a adăugat că Achim Irimescu va avea o întâlnire cu fermierii din judeţ. Discuţiile cu agricultorii şi fermierii suceveni vor avea loc începând cu ora 9:00, la Camera de Comerţ şi Industrie Suceava.
„Voi participa la acest eveniment la care ţin foarte mult, un eveniment foarte important pentru Suceava şi pentru viitorul sucevenilor. În cele 114 de localităţi ale judeţului trăiesc peste 350.000 de persoane în spaţiul rural, oameni care sunt agriculturi, fermieri şi oameni care au dezvoltat afaceri în agricultură. Şi vom avea plăcerea să-l avem printre noi pe ministrul secretar de stat Achim Irimescu în cadrul Ministerului Agriculturii”, a declarat Cătălin Nechifor.