Candidatul UNPR pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, Cătălina Vartic, a anunţat că unul dintre proiectele pe care progresiştii suceveni le susţin este şi cel legat de înfiinţarea centrelor pentru mamele aflate în dificultate. “Nu doar în această perioadă dificilă financiar, dar mai ales acum, oamenii nu mai ştiu cum să răzbată prin grijile zilnice. Unul dintre motivele violenţei domestice este sărăcia, iar când femei cu copii ajung în această situaţie, nu beneficiază de nici un sprijin”, a declarat Cătălina Vartic. Ea a adăugat că înfiinţarea unor astfel de adăposturi pentru mamele aflate în dificultate este neapărat necesară, în paralel fiind importantă şi informarea lor, în aşa fel încât să înţeleagă faptul că au o alternativă imediată şi că atât ele, cât şi copiii lor, sunt protejaţi de autorităţi.
„Dublată de identificarea unor fundaţii, ONG-uri, dar şi de sprijinul unor investitori cu suflet care ar putea să le ofere acestor mame un loc de muncă, această iniţiativă le-ar reda demnitatea acestor femei abuzate, iar copiilor lor şansa de a ieşi dintr-un mediu viciat şi de a se gândi la un viitor. Sigur că nu e uşor, dar UNPR Suceava a demonstrat deja că are şi vocaţia noilor începuturi, dar şi forţa să ducă la bun sfârşit demersurile începute”, a mai spus Cătălina Vartic.