Candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, s-a întâlnit, pe 1 iunie, cu locuitorii din comuna Dorna Candrenilor, cărora le-a vorbit despre proiectele USL Suceava pentru zona de munte.
La această întâlnire electorală au participat peste 250 de locuitori ai comunei Dorna Candrenilor, cărora Cătălin Nechifor le-a spus că USL Suceava are un program concret pentru dezvoltarea judeţului, subliniind că în campania electorală nu poţi să prezinţi în faţa electoratului „doar ceea ce au furat cei din actuala conducere a Consiliului Judeţean Suceava”.
"Într-o campanie electorală nu este suficient doar să arăţi, cu dovezi clare, că ceilalţi au furat, dar trebuie să spui şi ce intenţionezi să faci concret pentru acest judeţ. De aceea lansăm contracte zonale la nivelul comunităţilor situate la şes, respectiv la cele situate la munte. Realizăm aceste contracte pentru a evidenţia foarte bine necesităţile oamenilor, astfel încât să putem veni în sprijinul lor cu proiecte fezabile”, a declarat Cătălin Nechifor.
El le-a spus celor prezenţi că în zona de munte este nevoie de facilităţi pentru crescătorii de animale, de facilităţi şi condiţii pentru turism, astfel încât turiştii să nu întârzie să apară.