OMV 1 Suceava, situat lângă Metro, va deveni pe 1 iunie locul în care copiii vor fi sărbătoriţi prin contribuţia OMV, cea mai mare companie din România.
Vineri, 1 Iunie, între orele 10:00-18:00, copiii din Suceava sunt invitaţi la locul de joacă al staţiei de distribuţie carburanţi OMV 1 Suceava, din bdul 1 Decembrie 1918.
„Invităm cât mai mulţi copii să se bucure alături de OMV de Ziua Internaţională a Copilului. Vom transforma locul de joacă amenajat în cadrul staţiei în împărăţia visurilor celor mici şi-i vom antrena în jocuri care să le stimuleze imaginaţia şi creativitatea”, a declarat Dan Cuşnir, dealer OMV 1 Suceava.
Petrecerea va include jocuri, muzică, distracţie şi peste 500 de surprize pentru participanţi.
Sărbătoriţii se vor bucura de întreaga atenţie a angajaţilor OMV 1 Suceava.