Terenurile de zgură de la Complexul Sportiv Unirea au găzduit la sfârşitul săptămânii trecute cea de-a XV-a ediţie a Cupei Inter Conti la tenis de câmp pentru copii, o competiţie de Categoria 1, care se regăseşte an de an în calendarul Federaţiei Române de Tenis. La competiţia organizată de Clubul Select, care a avut întreceri la trei categorii de vârstă, feminin şi masculin, au participat peste 40 de mici sportivi, nu doar din ţara noastră, ci şi din Republica Moldova şi Ucraina.
Dintre tenismenii suceveni în devenire, cel mai bine s-au descurcat Isabela Tiron şi Ştefana Corlăţan, ambele de la clubul Select, care au încheiat pe primele două poziţii întrecerea feminină a Categoriei Under 14 ani, Ana Maria Dumitru, din Preuteşti, şi Maya Rotari, care au jucat finala feminină categoriei Under 10, precum şi Karlo Piticaru, de la ACS Tenis Nord Bucovina Câmpulung Moldovenesc, şi David Dumitru (Preuteşti), laureaţii categoriei de vârstă Under 10 la băieţi. Un parcurs bun a reuşit şi Matei Lungu (Select Suceava), care a terminat pe locul al doilea concursul categoriei Under 14 a băieţilor. La Under 16 fete s-a impus Diana Alexandru, de la CSM Oneşti, în vreme ce turneul masculin de la aceeaşi categorie de vârstă s-a terminat cu victoria lui Andrei Alexandru, de la Tenis Club Baia Mare.
„A fost un turneu reuşit, fiind o încântare să vedem pe teren atâţia copii talentaţi, cei mai buni dintre ei fiind răsplătiţi cu premii constând în cupe, diplome, medalii şi articole sportive de către organizatori. În continuare, vreau să punctez meritul firmei Inter Conti şi al patronului Mihai Ududec, care sprijină constant activităţile sportive din judeţul Suceava, fie că este vorba de tenis de câmp, fotbal, dans sportiv sau minifotbal. De asemenea, aş vrea să mulţumesc pentru sprijin Asociaţiei Judeţene de Tenis, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Clubului Sportiv Municipal, precum şi Primăriei Suceava şi Consiliului Local”, a declarat Costel Chelariu, preşedintele Clubului Select.