După o etapă în care a stat, echipa de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava va relua campionatul cu o deplasare pe terenul celor de la CSV Dacia Buzău. Înaintea acestui meci, echipa pregătită de antrenorul Victor Pancu ocupă poziția secundă în clasamentul seriei, la șase puncte în spatele liderului din Ploiești și la două puncte în fața celor de la Știința Bacău, a patra poziție fiind ocupată de buzoieni, cu doar trei victorii din zece meciuri. În partida din tur, sucevenii s-au impus cu scorul de 3 – 0, după un meci destul de disputat în care oaspeții s-au agățat de orice minge, pe seturi, 25 – 18, 25 – 22 și 25 – 23. Pentru a-și ține sportivii într-o formă asemănătoare competiției, antrenorul Victor Pancu a pus la punct un nou meci test cu echipa din primul eșalon din Piatra Neamț, partidă ce s-a deșfărurat miercuri pe durata a patru seturi. Din păcate, după acest meci, unul din jucătorii importanți ai echipei sucevene, Robert Petraru a răcit foarte tare și nu va face deplasarea de la Buzău, din lot lipsind și Năstasă, jucător ce este prins cu examenele la facultate.
„Am făcut un nou joc foarte util cu cei de la Piatra Neamț și pot spune că suntem bine pregătiți pentru confruntarea de la Buzău. Din păcate ne vor lipsi doi jucători importanți, dar chiar și în aceste condiții mergem acolo să luptăm în teren și să câștigăm. Luând în considerare cele două absențe pot să spun că suntem cam la nivelul gazdelor și părerea mea e că-n acest meci va conta fiecare minge, mai ales serviciile”, a explicat antrenorul echipei CSM Suceava, Victor Pancu.
Clasamentul seriei est din Divizia A2
T C1 C2 P1 P2 Puncte