Echipa de handbal juniori III a Liceului cu Program Sportiv din Suceava este noul lider în seria A din Campionatul Național, după ce la al treilea turneu a obținut patru victorii din tot atâtea meciuri disputate în această rundă ce a avut loc la Roman, în perioada 23-25 ianuarie. Primul meci a fost și derby-ul seriei cu LPS Piatra Neamț, ambele echipe având același număr de puncte, fiind departajate în fruntea clasamentului doar de golaveraj. Așa cum s-a întâmplat și la primele două turnee, meciul a fost unul echilibrat, cu o primă repriză în care elevii lui Răzvan Bernicu au condus în permanență, la pauză având un avantaj de trei goluri, scor 15 – 12. În partea a doua, nemțenii au reușit să egaleze și să conducă pe final cu 24 – 21, după ce LPS Suceava nu a mai marcat timp de opt minute. Sucevenii s-au concentrat foarte bine în ultimele patru minute și au remontat handicapul de trei goluri, câștigând în final cu scorul de 26 – 25. Vineri seară, în al doilea meci, LPS Suceava a obținut o victorie lejeră în compania echipei LPS Iași, 32 – 20, după ce la pauză era 16 – 8. Sâmbătă, în meciul trei, elevii lui Răzvan Bernicu au învins gazdele de la LPS Roman cu 17 – 12 (9 – 5), iar ieri, în ultimul meci, sucevenii au bifat a patra victorie din tot atâtea meciuri disputate, 27 – 23 cu LPS Vaslui, la pauză 13 – 10.
„Mă bucur că echipa noastră a crescut de la meci la meci și după un prim turneu mai slăbuț pot să spun că la Roman jucătorii noștri au avut cea mai bună evoluție din acest sezon. Așa cum ne așteptam, cea mai echilibrată partidă a fost cea cu Piatra Neamț, ambele echipe fiind cam la același nivel valoric. Important este că am gestionat foarte bine finalul de meci, copiii și-au dorit mult victoria și au conștientizat importanța meciului și acest lucru îmi dă încredere pentru turneele viitoare”, a declarat antrenorul sucevean Răzvan Bernicu.
La acest turneu de la Roman, antrenorul sucevean a folosit un lot format din jucătorii Denis Caunic, Antonio Pintilei, Tudor Muntean, Alexandru Păstru, Ovidiu Cozorici, Ioan Muntean, Claudiu Lăzurcă, Marius Fica, Lucian Rusu, Mihnea Bejan, Samuel Stanciuc, Ionuț Logofătu, Casian Gabinat și Vlad Niculică. La începutul lunii martie, o parte din jucătorii suceveni vor evolua la un turneu al selecționatelor seriilor, iar până la turneul semifinal vor mai avea două turnee, unul la Vaslui și unul la Piatra Neamț.