Reprezentanta județului Suceava în Liga a II-a de fotbal, Rapid CFR Suceava, este campioana remizelor din acest sezon, după ce în etapa cu numărul 13 a bifat al 7-lea rezultat de egalitate, scor 0 – 0, pe terenul celor de la FC Dorohoi. Elevii antrenorului Bogdan Tudoreanu au făcut sâmbătă o primă repriză foarte bună, în care și-au creat multe ocazii, două dintre ele singuri cu portarul, dar din nefericire pentru ei nu au fructificat nici o oportunitate de a marca. Gazdele au avut și ele prima ocazie, dar au șutat în plasa laterală. În partea a doua, FCM Dorohoi a fragmentat jocul și a tras de timp, iar rapidiștii nu au reușit să-și adjudece victoria, ratând astfel șansa să treacă pe locul doi, după eșecul celor de la Academica Pitești. Pe finalul jocului, atât Sumanariu, cât și un jucător al gazdelor au văzut direct cartonașul roșu, după o altercație în teren.
„Am făcut o primă repriză foarte bună, în care am avut posesia, ne-am creat multe ocazii, dar nu am marcat, deși am avut două situații singur cu portarul, am avut o bară și multe alte oportunități de a trece în avantaj. În partea a doua, gazdele au tras de timp, au fragmentat jocul și pot să spun că timpul de joc efectiv a fost 15 din cele 45 de minute regulamentare. Părerea mea este că am pierdut victoria în prima repriză, în fața unei echipe ambițioase, ce a știu în repriza a doua să facă anti joc, pe fondul unei evoluții a echipei noastre în care nu ne-am concentrat 100%”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Rapid CFR Suceava a început partida de la Dorohoi în formula: Rohețki, Bălan, velescu, Ferariu, Semeghin, Cerlincă, Apostol, Sfrijan, Gheorghiciuc, Negru și Matei, pe parcursul jocului intrând în teren și Sumanariu, Marinkovic și Glofca.
Rezultatele etapei a 13-a
Clasament