La sfârşitul săptămânii trecute, la Complexul Olimpic Izvorani a avut loc turneul final al Cupei Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (IPA) România la minifotbal (ediţia a II-a), iar reprezentativa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava a reușit să câștige competiția, depășind astfel echipele poliţiştilor din Călăraşi, Satu Mare, Bihor, Bucureşti, Dolj, Prahova şi Mureş.
Meciurile s-au disputat în sistem eliminatoriu, polițiștii sucevenii întâlnindu-i în prima partidă pe colegii lor de la Satu Mare, pe care i-au învins cu scorul de 1-0.
În cel de-al doilea meci au câştigat în faţa celor de la IPA Bihor, cu scorul de 4-0, iar în finală s-au impus cu un categoric 3-0 împotriva celor de la IPA Dolj.
Echipa Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 1 Suceava a fost formată din: agent principal Alexandru Afloarei, agent principal Andrei Lucaciu, agent-şef Radu Rusu, agent principal Marian Apostol, agent principal Sergiu Grădinariu, plutonier Adrian Ungureanu – de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, subcomisarul Florin Poenari (șeful Poliției municipiului Suceava), comisarul Răzvan Andreica, dar şi doi membri simpatizanți, Lucian Burlacu şi Petru Răzlog.
Delegaţia a fost condusă de şeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Suceava, comisar Petru Jucan, vicepreşedinte al Regiunii 1 Suceava, iar căpitanul echipei a fost comisarul Andreica.
Andrei Lucaciu, din lotul IPA Suceava, a fost desemnat cel mai bun portar al turneului.
„La propunerea Secţiei Naţionale, se va organiza Supercupa Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, urmând să întâlnim, la o dată ce va fi stabilită ulterior, echipa Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti, câștigătoarea Campionatului Ministerului Afacerilor Interne”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.