Vasile Filip, din Fălticeni, a câştigat ieri, la categoria 12 ani, turneul de tenis de câmp de la Iaşi, primind Cupa de toamnă „Florenţa Mihai”. Turneul face parte din calendarul competiţional al Federaţiei Române de Tenis (FRT).
După trei zile de concurs, Vasile Filip s-a impus în finala categoriei cu 7-6 şi 6-4 în faţa lui Răzvan Aghion, reprezentantul clubului gazdă, CFR Iaşi 2002.
“A fost un meci greu. Ca şi celelalte finale din cadrul turneelor la care am participat, am jucat după ora 13.00, pe căldură, dar am început să mă obişnuiesc. Am avut emoţii în primul set, pentru că nu am putut să îmi creez un avantaj care să-mi asigure victoria. Cunoscând stilul de joc al partenerului, în setul doi am abordat altă tactică de joc şi rezultatul s-a văzut”, ne-a declarat Vasile Filip.
Tenismenul a avut un parcurs extraordinar la acest turneu, câştigând Grupa B cu trei victorii: 6-0/6-0 cu Bogdan Damian (Tenis Club Vaslui), 6-1/6-4 cu Perju David (Dinamo Bucureşti), 6-0/6-0 cu Vlad Dilcu (ACS Lumiro Bucureşti).
Filip a câştigat trei turnee consecutive organizate în ultimele săptămâni de Federaţia Română de Tenis.
Marcel Dascălu, cel care se ocupă la Fălticeni de pregătirea lui Vasile Filip, ne-a declarat că în perioada următoare, în funcţie şi de posibilităţile financiare, Filip ar putea participa la „Cupa EMY” de la Roman (23 august) şi la Circuitul Naţional de la Bucureşti (6 septembrie). Singurul sponsor care l-a ajutat pe Vasile Filip să ajungă la turneele de tenis este Grigore Florea, patronul firmei Raitar, Primăria Fălticeni punându-i gratuit la dispoziţie terenul şi sala de sport „Gabriel Udişteanu” pentru antrenamente.
La sfârşitul săptămânii trecute secţia de tenis de câmp a Clubului “Nada Florilor” Fălticeni a primit şi vestea aprobării cererii de afiliere la Federaţia Română de Tenis. În această situaţie, vor fi făcute demersurile pentru trecerea lui Vasile Filip de la CS Select Suceava la clubul din Fălticeni.