Iubitorii sportului minţii, de toate vârstele, din municipiul Rădăuţi sunt invitaţi la finele acestei săptămâni la un concurs de şah – open, concurs care se va desfăşura sâmbătă 19 iulie, de la orele 10.30, la restaurantul „Mediterana” din localitate. Câştigătorii competiţiei organizate de Cătălin Cîrdei, în parteneriat cu Traian Andronachi, vor fi răsplătiţi cu premii în bani, în valoare de 1.500 de lei, mai precis premiul I – 700 lei, premiul II – 500 lei, premiul III – 300 lei. „După o lună de zile de privit fotbal de nivel mondial la televizor, cred că e nimerit să facem şi noi o <bătălie>pe tabla de şah. De aceea îi invit sâmbătă dimineaţă pe toţi rădăuţenii, mai tineri ori mai vârstnici, care sunt dispuşi la o confruntare cu piesele albe şi negre la <Mediterana>unde gazdele noastre, domnii Vlădean şi Prelipcean, ne-au pregătit toate condiţiile pentru duelul minţilor”, a declarat ieri după amiază, Traian Andronachi.