Revenită de luni la antrenamente, echipa de handbal a Universității Suceava se pregătește pentru un nou sezon în Liga Națională de Handbal. În aceste zile, oficialii formației sucevene încearcă să structureze un lot cât mai competitiv, în limita unui buget mic, pentru a face față cu brio unui nou campionat ce se anunță extrem de dificil, în care principalul obiectiv va fi din nou menținerea în primul eșalon handbalistic al României.
Sucevenii se află în discuții avansate cu mai mulți jucători ce au evoluat și sezonul trecut la echipă, dar au terminat contractele, dar și handbaliști ce ar urma să completeze posturile neacoperite în totalitate, și-n același timp să-și întărească lotul, în limita posibilităților, cu jucători tineri, de perspectivă, dar și mai experimentați, ce ar accepta condițiile de la Suceava.
Oficialii echipei au ajuns la o înțelegere cu cei doi portari, Cristi Tcaciuc și Andrei Spiridon, urmând ca zilele acestea să semneze o nouă înțelegere. Un alt jucător din lotul sezonului trecut, Atila Eros, a plecat la echipa de care aparține, HC Vaslui, după ce i-a expirat contractul, dar va reveni azi la Suceava, pentru a pune la punct o nouă înțelegere cu clubul sucevean, după ce a primit și acceptul vasluienilor.
Tot în aceste zile, echipa universitară ar trebui să ajungă la o înțelegere cu fostul conducător de joc al Sucevei Cristian Bursuc, handbalist ce a încheiat socotelile cu Potaissa Turda și se pregătește de luni cu studenții. În aceeași situație este și pivotul sucevean Bogdan Șoldănescu, ce a revenit acasă și ar putea veni sub formă de împrumut de la campioana HCM Constanța.
Astăzi va ajunge la Suceava și Tiberiu Popovici, un handbalist în vârstă de 23 de ani ce joacă pe postul de inter stânga și care a evoluat la Reșița, iar în ultimul an a jucat pentru nou promovata CSM Călărași. În pregătire la Suceava se află Maxim Beleaev, jucător de 22 de ani ce provine de la Știința II Bacău și joacă pe extrema dreaptă.
Tudor Marta a cerut timp de gândire o săptămână
Singurul jucător cu care nu s-a ajuns la un punct comun este Tudor Marta, tot o extremă dreapta, de 26 de ani, ce a jucat în ultimele două sezoane la Reșița.
„După mai multe discuții, Tudor Marta a cerut o amânare de o săptămână în ce privește un răspuns, timp în care să mai vadă ce oferte are, și acest lucru este clar pentru noi. Această perioadă este și cea mai grea pentru noi, deoarece trebuie să alegem jucători ce se pliază pe modelul echipei, dar la un buget mic nu putem să formăm decât o echipă relativ modestă. Totuși, încercăm să refacem pe același model, o echipă muncitoare, ca și în trecut, cu jucători disciplinați și un climat propice performanței, dar asta nu ne garantează că vom obține rezultate foarte bune. Cu Tiberiu Popovici am ajuns la o anumită înțelegere și de aceea va sosi la Suceava pentru a stabili ultimele detalii. Este un jucător ce la vârsta sa promite, cu un braț bun și sper ca toți acești jucători ce promit să și confirme, pentru a ne ajuta în lupta noastră de a evita retrogradarea”, a explicat oficialul echipei CS Universitar Suceava, Petru Ghervan, cel ce va fi cel mai probabil unul din cei doi tehnicieni ai Sucevei.
O altă noutate în lotul Universității este suceveanul Iulian Alexa, jucător ce în ultimele sezoane a evoluat la echipele de juniori ale clubului Extrem Baia Mare, cu care a câștigat patru medalii naționale, din care trei de aur.
Specializat pe postul de centru, Iulian este încă junior I și va putea evolua în acest sezon și pentru echipa Liceului cu Program Sportiv, unde s-a format de când a început handbalul.
Echipa suceveană are programat un cantonament în zona Mălini, dar și trei turnee de pregătire până la startul noului sezon, pe 30 august.