Sporting Suceava a pierdut ultimul meci din sezonul regulat, 0-1 pe Areni, cu FCM Dorohoi. Datorită timpului nefavorabil partida s-a disputat în condiţii extreme, pe un teren mustind de zăpadă. Chiar şi aşa, tinerii fotbalişti pregătiţi de Ovidiu Murariu au evoluat cu multă dăruire, luptând de la egal la egal cu experimentaţii lor adversari. Prima repriză a fost dominată teritorial de suceveni, care au trecut pe lângă deschiderea scorului în două rânduri, prin Luţac. Odată cu trecerea timpului însă, botoşănenii au devenit din ce în ce mai periculoşi în ofensivă, prima lor mare ocazie de gol venind însă abia în minutul 85, când Gherman a a luat la ţintă bara porţii apărate de Bejinariu. Imediat după această ratare a căzut şi unicul gol al întâlnirii, Marin reluând în plasă o minge respinsă nefericit de acelaşi Bejinariu.
Sporting: Bejinariu – Moldovan, Danieliuc, Nastasiu, Viu, Cutaş, Gheorghiciuc, Duman, Păiuş, Luţac, Nechitoaia. Au mai intrat Amariei, Rotar şi Antonesei. Antrenor: Ovidiu Murariu.
FCM Dorohoi: Listaru – Dârvariu, Luca, Halip, Ursache, Stancoschi, Ghiviziu, Orăşanu, Vrabie, Homneac, Marin. Au mai intrat Gherman, Sandu, Nicolaie şi Barabaş. Antrenor: Vespazian Colban.