A treia ediţie a Campionatului judeţean de minifotbal pentru old-boys se află în plină desfăşurare la locaţia deja obişnuită, Baza Sportivă „Gârla Morii”, situată în Lunca Sucevei. Ca şi în precedentele două sezoane, sponsor principal al competiţiei rămâne societatea Ambro, un nume cu tradiţie în minifotbalul sucevean din ultimii 20 de ani. Parteneri de nădejde ai întrecerii sunt Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.
Interconti şi Brădet continuă să conducă ierarhia competiţiei cu maximum de puncte. În etapa a IV-a formaţia manageriată de Mişu Ududec a dispus cu scorul de 12-0 de debutanta Five Stars, prin golurile marcate de Burlacu (4), Crăciun (3), Brăescu (2), Mihai, Bujorean şi M. Ciobanu.
Brădet a avut parte de un meci mult mai greu, în compania celor de la Pit Stop, rezultatul final fiind de 3-1 în favoarea echipei lui Mihai Guşetu, cu goluri înscrise de Filip, Soroceanu şi D. Oniu, respectiv Mazureac.
Poziţia a treia a podiumului este ocupată de surpriza plăcută a acestui start de campionat, echipa fostelor glorii ale rugbiului sucevean. În ultima rundă, trupa de şoc a lui Dan Scolobiuc şi Vasile Vasiliu a răpus cu scorul de 6-1 pe Bucovina, o formaţie aflată în plină perioadă de acomodare cu standardele competiţiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Şorodoc (3), Hoidrag, Ciuhan şi Popescu, în vreme ce Macoviciuc a înscris golul de onoare pentru Bucovina.
Revine Florconstruct se poziţionează în acest moment abia pe poziţia a patra, însă campioana en titre are un meci mai puţin disputat. În ultimul joc, gruparea antrenată de Iliuţă Trandafir a trecut cu scorul de 5-1 de Artra, cu ajutorul reuşitelor semnate de Cristurean (3), D. Haraga şi Cazacu. Artra şi-a făcut simţită prezenţa pe teren prin golul marcat de „killer-ul” Iulică Corduş.
Cea de-a cincea formaţie care îşi păstrează invincibilitatea în actualul sezon este Ilmar Tour, una dintre revelaţiile ediţiei precedente de campionat. Totuşi, echipa lui Ion Prichici n-a fost scutită de emoţii în etapa a III-a, când a trecut la limită, cu scorul de 2-1 de Berusia, cu Berezoschi, Vărzari, respectiv Şuleapă printre marcatori.
În ultimul meci al rundei, Euro Express Full a obţinut o victorie răsunătoare, cu scorul de 6-1, în faţa celor de la Paulcor Mediterana. Formaţia sponsorizată de Paul Popovici s-a impus graţie reuşitelor semnate de Stamate (4), Ciubotaru şi Puşa, în timp ce rădăuţenii au trebuit să se mulţumească doar cu golul de onoare marcat de Manoliu.
Partida Valexin – Luceafărul a fost amânată la solicitarea celei de-a doua echipe.
Clasament
Iată cum se prezintă programul etapei a IV-a: