Sporting Suceava a pierdut greu, cu 1-0, partida susţinută pe terenul grupării CSM Moineşti, contând pentru etapa a XXI-a a Ligii a III-a. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 30 de Berbece, dintr-o pasă a veteranului Trofin. Sucevenii au avut şansa egalării în repriza secundă, când tinerii fotbalişti pregătiţi de Ovidiu Murariu au ratat câteva bune ocazii de gol.
„A fost un meci reuşit, păcat că n-am izbutit să obţinem măcar un punct. În repriza secundă am dominat jocul, am avut o posesie bună în ciuda terenului denivelat, însă lipsa noastră de experienţă s-a văzut la finalizare, când n-am reuşit să fructificăm nici o ocazie de gol din cele create”, a declarat antrenorul sucevenilor, Ovidiu Murariu.
Sporting a evoluat în alcătuirea Bejenariu – Moldovan, Danieliuc, Nastasiu, Siminicariu – Cutaş, Gheorghiciuc, Duman, Păiuş – Nechitoaia, Luţac. Au mai intrat Viu, Vişinar şi Rotar.
Iată programul complet al etapei a XXI-a:
Clasament