Răzvan Burleanu, noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, va efectua la sfârşitul acestei săptămâni o vizită în judeţul Suceava, la invitaţia lui Ciprian Anton. Burleanu va ajunge în municipiul reşedinţă de judeţ sâmbătă dimineaţă, iar de la ora 11.00 va viziona pe viu partida de Liga a II-a dintre Rapid şi Farul Constanţa, urmând să inspecteze şi stadionul Areni.
După joc, delegaţia FRF va merge la Tabăra Bucşoaia, acolo unde i se va prezenta locaţia care s-ar preta pentru construirea unui centru sportiv de anvergură, ce ar putea deservi loturile naţionale ale României şi nu numai. Următorul popas al lui Răzvan Burleanu în judeţul Suceava va fi la Pojorâta, acolo unde va fi spectator de lux la meciul din eşalonul al treilea dintre Bucovina, din localitate şi Cetatea Târgu Neamţ.
„Vizita lui Răzvan Burleanu la Suceava reprezintă un eveniment pentru noi, din cunoştinţele mele fiind pentru prima dată când un preşedinte al FRF vine în vizită de lucru în judeţul nostru. Vom încerca să profităm din plin de această oportunitate şi îi vom prezenta potenţialul judeţului nostru de a deveni un nume important pe harta fotbalului sucevean. Am observat o mare deschidere la noua conducere a Federaţiei şi sper ca împreună cu autorităţile locale să realizăm ceva important pentru judeţul Suceava”, a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Ciprian Anton.