Bucovina Pojorâta a pierdut ieri, cu scorul 1-0, ultimul amical din intersezon, susţinut împotriva formaţiei ieşene Rapid Dumeşti. Partida disputată pe terenul din comuna Vama a fost dominată de echipa suceveană, care a fost foarte aproape de gol prin Cherariu şi Buhăceanu, însă şuturile acestora au nimerit bara porţii adverse. Reuşita oaspeţilor, unica a partidei, a venit la mijlocul părţii secunde, în urma unei faze fixe. „Poate că este mai bine că meciul s-a încheiat cu acest deznodământ. Am fost aduşi cu picioarele pe pământ după succesul categoric înregistrat în meciul test cu Rapid Suceava, iar această înfrângere poate să ne prindă bine acum, când a mai rămas mai rămas doar o săptămână până la reluarea campionatului”, a declarat antrenorul Dănuţ Mândrilă.
Bucovina Pojorâta a evoluat în alcătuirea Turiţă – Donose, Prundean, Kuruc, Iuga, Antonescu, Marcio, Lazăr, Cherariu, Buhăceanu, Pădurariu. Au mai intrat Puianu, Tivodari, Dodan, Botezatu, Erhan şi Fortună.