Bucovina Rădăuţi a cedat ieri, cu scorul de 2-1, în fieful grupării FCM Dorohoi, într-un meci de pregătire. Sucevenii au deschis scorul prin Negruţ în minutul 15, după care au trimis mingea în bara porţii adverse, prin Sabie. Gazdele au restabilit egalitatea la ultima fază a primei reprize, prin Ghiviziu, victoria botoşănenilor venind abia în minutul 89, în urma autogolului semnat de Hrimiuc.
„Am jucat de la egal la egal cu o echipă foarte bună, care luptă pentru promovarea în eşalonul secund. Nu ştiu însă cât de concludent poate fi acest test, în condiţiile în care starea suprafeţei de joc a fost una dezastruoasă”, a declarat Manuel Costache, managerul rădăuţenilor.
Cu prilejul acestui meci a debutat pentru formaţia pregătită de Daniel Stoica ghanezul Clifford Apiah, un fundaş dreapta în vârstă de 23 de ani, aflat la prima sa experienţă în ţara noastră.
Bucovina: Butnariu – A. Ciurlă, Alupei, Hrimiuc, C. Ciurlă, Popescu, Păsăilă, Zaremba, Sabie, Botoşan, Negruţ. Au mai intrat Bujdei, Agbleta, Barbu, Apetrei şi Mleşniţă.