Bucovina Rădăuţi a dispus, ieri, într-un meci amical, cu scorul de 4-1 de gruparea Transdor Tudora, ocupanta poziţiei secunde în ierarhia Ligii a IV-a botoşănene. Partida a fost dominată de formaţia gazdă, care s-a impus graţie golurilor marcate de Negruţ (2), Sabie şi Popescu. Golul de onoare al oaspeţilor a fost înscris de fostul mijlocaş al celor de la Sporting, Alex Filip, din penalty.
Bucovina Rădăuţi a evoluat în alcătuirea Butnariu – Alupei, Agheorghiesei, Hrimiuc, C. Ciurlă, Botoşan, Zaremba, Sfârnaciuc, Sabie, Popescu, Negruţ. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat A. Ciurlă, Apetrei, Mihalovici şi Mleşniţă. Jucătorii Bujdei, Agbleta, Ilisoi şi Pamparău nu au putut fi utilizaţi din cauza accidentărilor, în vreme ce Păsăilă şi Carlaont au fost învoiţi de antrenorul Daniel Stoica pentru această întâlnire.