Aflați de o săptămână în pregătire la Suceava, în weekend, handbaliștii echipei Universitatea Suceava au disputat un prim meci test la sala LPS, în care au împărțit lotul destul de numeros în două formații echilibrate. Inițial, oficialii echipei au discutat cu cei de la Poli Iași pentru un meci de pregătire, dar au renunțat la idee, deoarece ieșenii se aflau în cantonament până duminică, iar partida ar fi trebuit să aibă loc în deplasare. Pe parcursul celor două reprize de 30 de minute, tehnicianul Răzvan Bernicu a avut ocazia să vadă unde se află elevii săi cu pregătirea, dar și să-l urmărească pe Vasile Daniel Bălan, un jucător de 19 ani venit în probe la Suceava, coleg cu Gabriel Burlacu la naționala de tineret, ce a venit de la CSM București.
„A fost un meci bun, de angajament, în care spiritele s-au încins în sensul bun al cuvântului și asta deoarece concurența pe posturi este una destul de mare. Ritmul a fost unul bun, dar mai avem de lucrat la relațiile de joc, mai ales că echipa venea după o săptămână de pregătire fizică și două zile la sala de forță, în urma cărora apare inevitabil și o anumită febră musculară. L-am urmărit pe Vasile Daniel Bălan în teren, dar e greu să-mi fac o părere finală după două antrenamente și un joc, mai ales că el a avut o perioadă în care nu s-a antrenat cu echipa și este în urmă cu pregătirea. Cert este că are calități pentru postul de centru, pe care a fost titular la naționala de tineret”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
În acest moment, Universitatea Suceava are 22 de jucători în lot, cu tot cu noul venit, din care vor rămâne maxim 19. Tehnicianul studenților este de părere că va trebui să renunțe la câțiva jucători, pe care să-i împrumute la alte echipe din eșalonul secund pentru a evolua mai mult decât ar face-o la Suceava, aici unde au șanse să mai prindă echipa doar dacă vor exista mai multe accidentări în lot.
Oficialii federației sunt de acord cu varianta sucevenilor la penalizarea cu un punct
După ce la începutul săptămânii trecute au făcut un nou memoriu la federație, mult mai detaliat decât primul cu privire la penalizarea cu un punct după folosirea lui Bahan în meciul cu Bacăul, zilele trecute oficialii suceveni au primit un răspuns verbal de la conducerea FRH în care li s-a dat dreptate.
„Am reușit să discutăm cu cei din conducerea federației și am fost asigurați că avem dreptate în acest caz, în care după părerea noastră Bahan nu mai era în stare de suspendare la ora meciului cu Bacăul. Așteptăm un răspuns oficial din partea comisiei de apel, care după părerea mea nu are cum să nu ne dea dreptate”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
Miercuri, universitarii vor pleca la Călărași pentru a participa la un puternic turneu de pregătire la care pe lângă echipa locală vor mai fi prezente formațiile Știința Bacău și Dinamo București. Meciurile vor avea loc de joi până sâmbătă și vor fi transmise în direct de postul de televiziune Digi Sport.