După o scurtă vacanță de doar două săptămâni, echipa de handbal juniori I a Liceului cu Program Sportiv Suceava a reluat pregătirile la începutul acestei săptămâni. Din cauza lipsei banilor, handbaliștii pregătiți de Iulian Dugan au renunțat la cantonament și se pregătesc la sala LPS până săptămâna viitoare, când vor începe returul în seria A a Campionatului Național rezervat acestei categorii de vârstă. LPS Suceava a făcut un retur destul de bun, câștigând patru dintre cele șase partide disputate și se află pe locul trei într-o serie din care vor pleca mai departe primele patru echipe. Echipa LPS a reluat pregătirea în efectiv complet, singurul jucător cu probleme fiind Relu Chirilă, handbalist ce a suferit o deplasare de claviculă la ultimul turneu de juniori II și în prezent se află la recuperare, făcând doar pregătire fizică.
„Urmează un retur destul de dificil, dar avem șanse mari să ne calificăm mai departe. Nu am avut cum să facem un cantonament, dar sper să intrăm în forma sportivă specifică în campionat. Foarte important va fi cum ne vom descurca la turneul semifinal I, de unde sper să mergem mai deoparte la semifinalul II”, a declarat antrenorul sucevean Iulian Dugan.
LPS Suceava va reintra în focul competițiilor oficiale sâmbăta viitoare, când va evolua pe teren propriu în compania celor de la CSȘ Bacău, echipă pe care în tur au învins-o cu 24 – 19.
Clasamentul seriei A
1. LPS Piatra Neamț 6 6 0 0 229 – 153 18
2. LPS Roman 6 5 0 1 191 – 150 15
3. LPS Suceava 6 4 0 2 155 – 131 12
4. LPS Iași 6 2 1 3 114 – 126 5*
5. CSȘ Bacău 6 1 2 3 169 – 182 5
6. LPS Botoșani 6 1 1 4 167 – 205 4
7. LPS Vaslui 6 0 0 6 141 – 219 0
*-echipă penalizată cu două puncte pentru lipsă vârstă
Școala Nr. 3 Adjud s-a retras din competiție la data de 24.09.2013