De la începutul acestei săptămâni, sportivii secțiilor de lupte greco-romane de la Clubul Sportiv Municipal Suceava și Liceul cu Program Sportiv Suceava au revenit la antrenamente, pentru a pregăti un nou sezon competițional la nivel național și internațional. Patru dintre luptătorii suceveni au lipsit motivat de la reluarea pregătirii, ei fiind plecați în cantonament la Centrele Naționale Olimpice de la Câmpulung Muscel și Bacău. Astfel, Constantin Huțuleac și Daniel Blănari, ambii de la CSM Suceava, dar și Teodor Horătău, de la LPS Suceava sunt deja la Câmpulung Muscel, acolo unde se pregătesc pentru turneele naționale și internaționale ce urmează, dar mai ales pentru campionatul european și mondial de juniori, ce vor avea loc în lunile iunie și august. Un alt sucevean, Sebastian Perepeliuc, de la CSM Suceava va pleca zilele acestea la Bacău, la Centrul Național Olimpic de Lupte Greco-Romane, unde se va pregăti pentru Campionatul European și Mondial de cadeți(juniori II), ce vor avea loc în lunile mai și iulie, competiții unde mai mult ca sigur va evolua și colegul său Teodor Horătău, sportiv aflat în ultimul an la această categorie de vârstă.
„Am reluat pregătirea într-un ritm mai lejer în această săptămână, dar de la începutul săptămânii viitoare vom intra în program normal de antrenamente. Avem patru sportivi la centrele olimpice, ce au mari șanse să prindă loturile României ce vor participa la europenele și mondialele de cadeți și juniori, dar și alți luptători ce pot prinde un loc pe parcurs. Sperăm ca anul 2014 să fie pentru noi unul plin de medalii, mai ales la nivel european și mondial, acolo unde ne dorim cel mai mult să urcăm pe podium, Huțuleac și Horătău având șanse mari să facă o figură frumoasă, mai ales că au o experiență internațională. Mulțumim încă o dată Consiliului Local și Primăriei Suceava, pentru sprijinul financiar și sperăm ca și în acest an să fie alături de noi”, a declarat antrenorul sucevean Andrei Bolohan, cel ce alături de colegii săi Valerică Gherasim, Daniel Ciubotaru și Constantin Tăpârjan se ocupă de pregătirea luptătorilor suceveni de la CSM și LPS.
În luna februarie, luptătorii suceveni vor începe și competițiile cu două turnee internaționale, unul la Ialoveni, în Republica Moldova și unul organizat de clubul Steaua București. Mai apoi, sucevenii vor avea calificările pentru finalele Campionatelor Naționale de juniori și cadeți, la ultima categorie propunându-și cel puțin două titluri de campion al României.