După campionatul național de juniori, la care au urcat pe podium de peste 20 de ori, canotorii Clubului Sportiv Municipal Suceava și Clubului Sportiv Școlar „Nicu Gane” au evoluat într-un concurs de selecție pentru lotul național de juniori I și II, ce a avut loc tot la Năvodari. După evoluții foarte bune la această selecție, cinci dintre ei, patru de la Fălticeni, Ciprian Tudosă, Petru Pavăl, Mihai Ianoș și Cristina Sava, pregătiți de Ana și Vasile Avrămia, dar și unul de la CSM Suceava, Cosmin Pascari, pregătit de Ioan Despa au fost incluși în lotul României cu care vor participa la Balcaniada de juniori, ce va avea loc în Serbia, în perioada 3 – 6 septembrie.
Alături de cei patru fălticeneni selectați pentru Balcaniadă, la același concurs, alți patru sportivi de la „Nicu Gane”, Gabriel Cazacu, Raluca Sofia, Andreea Porojan, Gabriela Bordei, dar și doi de la CSM, Valentin Porcos și Constantin Ștefăroi au fost cooptați în loturile naționale de juniori și începând de pe 1 octombrie vor intra în pregătire centralizată la Fălticeni, acolo unde există una din cele patru baze ale Centrului Național Olimpic pentru juniori.
Din păcate, o parte din cei cinci canotori din județul Suceava, ce vor ajunge la Balcaniadă nu vor putea concura și la Campionatul Național pentru seniori, acolo unde cele două cluburi, CSM Suceava și CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni vor intra în lupta pentru medalii în aceeași perioadă, 3 – 6 septembrie la Snagov.