În weekendul ce a trecut, sezonul naționalelor de pistă s-a încheiat cu finalele Campionatului Național de Atletism pentru seniori și tineret, competiție la care au fost prezenți și doi sportivi din județul Suceava, Cristina Casandra, de la CSM Suceava și Andrei Leancă, de la CSM Dorna Vatra Dornei. Venită după nu mai puțin de un an de pauză din cauza accidentărilor, dar și o perioadă destul de scurtă de pregătire, atleta Clubului Sportiv Municipal Suceava, Cristina Casandra a alergat în proba de 10.000 de metri, renunțând la proba în care este specialistă, 3000 de metri obstacole, pentru a nu risca o nouă accidentare. Cristina, antrenată de soțul său, Silviu Casandra a făcut o cursă destul de bună și s-a menținut în primele trei pe parcursul a opt kilometri, dar pe final a cedat teren și a terminat pe locul șase, după 35 de minute și 42 de secunde, cu un loc mai sus față de campioana olimpică, Constantina Diță și foarte aproape de podium.
„Chiar dacă vine de la 3.000 de metri la 10.000, Cristina a făcut o cursă bună și a obținut un timp excelent, sub 36 de secunde, la fel ca și locurile 2-5. Din păcate, nu a fost pregătită 100%, din cauza pauzei foarte mari și a timpului scurt de pregătire, dar această cursă ne dă speranțe pentru selecția la europeanul de cros, ce va avea loc în luna noiembrie. Acolo se vor alerga 8 kilometri și avem timp destul pentru pregătire și pentru creșterea formei sportive”, a declarat antrenorul Silviu Casandra. Acesta a mai adăugat că abia la anul, Cristina va concura din nou în proba ce a consacrat-o, 3000 metri obstacole, dar pentru a reveni la forma dinaintea accidentărilor va avea nevoie de concursuri.
Deși este încă junior, dorneanul Andrei Leancă, pregătit la CSM Dorna Vatra Dornei de Cristian Prâsneac, a făcut o cursă foarte bună la 10.000 de metri și a fost foarte aproape de podium la tineret, acolo unde a terminat în final pe locul patru, în timp ce la seniori a ocupat locul opt, cu timpul de 36 minute și 6 secunde.