Echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava continuă lupta pentru un loc în play-off-ul Diviziei Naționale, cu un meci mai ușor la prima vedere, pe terenul ultimei clasate, CS Năvodari, duminică, începând cu ora 10.00. Adversarii sucevenilor au început foarte bine această ediție de campionat, dar treptat au avut evoluții tot mai slabe, contabilizând doar o singură victorie în cele 11 meciuri disputate. În meciul tur de la Suceava au venit aici deciși să câștige întâlnirea cu elevii antrenorului Constantin Vlad și la pauză conduceau cu 16 – 10. CSM Suceava a avut o repriză mult mai bună și s-a impus la limită în final, cu scorul de 29 – 28, după o mare greșeală a oaspeților. Pentru a evita oboseala acumulată după foarte multe ore de mers cu trenul, echipa suceveană a plecat mai devreme la mare, acolo unde și-a programat mai multe antrenamente înaintea meciului.
„În ciuda faptului că întâlnim ultima clasată, trebuie să abordăm acest meci cu maximă seriozitate, pentru a nu repeta greșeala din meciul tur, când am câștigat abia în finalul partidei. Sper să avem o atitudine mult mai bună decât cea din ultimul meci, cu Galațiul, unde chiar dacă am câștigat nu am jucat la potențial maxim. Am avut mai multe schimbări în lot și avem o echipă foarte tânără, lucru ce nu este tocmai rău, dar sper ca jucătorii veniți de la Gura Humorului să se adapteze cât mai repede. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava, cele ce în prezent ne asigură cheltuielile de participare în competiții”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
În meciul trecut, Constantin Vlad a trimis în teren și patru debutanți, urmând ca la Năvodari să mai trimită în teren încă un jucător ce a terminat junioratul la Gura Humorului. Mai mult, sucevenii l-au legitimat și pe unul din jucătorii de bază ai campioanei României de juniori I din această vară, CSȘ Gura Humorului, Adrian Buiciuc, sportiv ce va împlini 18 ani pe 20 august, dată de la care va putea fi folosit în teren.
Clasament
1. Stejarul Buzău 11 10 0 1 439-121 48p
2. Poli Iași 10 10 0 0 266-135 44p
3. RC Bârlad 11 6 0 5 264-226 30p
4. Știința Petroșani* 11 5 0 6 257-196 25p
5. Bucovina Suceava 11 5 0 6 184-238 24p
6. CSU Arad 10 4 0 6 164-217 19p
7. RCM Galați* 11 2 0 9 141-338 10p
8. CS Năvodari* 11 1 0 10 151-395 6p
*echipe penalizate cu câte un punct.