În ciuda performanţelor notabile obţinute în ultimii ani, echipa fanion a judeţului Suceava, CS Universitatea a ajuns într-o situaţie fără precedent. Criza financiară acută resimţită la nivelul judeţului a făcut ca bugetul echipei să devină insuficient. Mai mult, Curtea de Conturi a sesizat o serie de nereguli în derularea contractelor de alocare de fonduri dinspre Primăria Suceava şi Consiliul Judeţean, ceea ce a condus la blocarea finanţării. Fără acest punct de sprijin, clubul a rămas practic în aer. Ca o consecinţă a lipsei acute de fonduri, mai mulţi handbalişti importanţi ai clubului, în frunte cu portarii Şelaru şi Stănescu şi continuând cu jucătorii de câmp Chiruţ, Şoldănescu, Starikov, Bursuc, Ţuţu şi Smeu au părăsit Suceava în această vară fără prea mari regrete. Oficialii clubului aveau în plan restructurarea lotului în jurul experimentaţilor Pralea, Acatrinei, Gavriloaia, Cântec sau Amihăesi, numai că prelungirea stării de incertitudine de la club i-a făcut şi pe aceştia din urmă să ia tot mai în serios în calcul o despărţire de CSU.
„Căutăm încă soluţii pentru găsirea unei alte forme de finanţare prin care să fim sprijiniţi de Primărie şi Consiliul Judeţean. Cât despre jucători, este normal să fie alarmaţi din cauză că n-au mai fost plătiţi de 2-3 luni. Sper să reuşim să o scoatem totuşi la liman şi să ne putem continua activitatea în Liga Naţională. Dacă finanţarea care ne va fi asigurată nu va fi însă suficientă, e posibil să o luăm de la capăt din eşalonul secund”, a declarat Petru Ghervan, managerul grupării sucevene.
Eşalonul secund, cea mai plauzibilă variantă pentru CSU
Aseară târziu, a avut loc o întâlnire între Valentin Popa, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” şi membrii Consiliului de Administraţie ai formaţiei sucevene, toată lumea aşteptând veşti bune după această întrevedere.
„Nu s-a luat nici o decizie tranşantă, deoarece am decis că e obligatoriu să-l aşteptăm pe domnul primar să se întoarcă din concediu. Nu puteam lua o hotărâre atât de importantă fără să ne consultăm cu cel care, prin intermediul Primăriei, a finanţat cel mai consistent echipa de handbal de-a lungul timpului”, a precizat Petru Ghervan. Conducătorul grupării sucevene a mărturisit că este exclus ca Universitatea să se desfiinţeze, însă nu a putut să spună clar dacă clubul va putea să susţină participarea în Liga Naţională, sau dacă echipa va fi înscrisă în eşalonul secund.
„În mod cert, bugetul va fi mult mai mic, ceea ce înseamnă că ne va fi aproape imposibil să-i putem ţine în continuare la echipă pe handbaliştii cu experienţă, care au contracte mari. Dintr-un anumit punct de vedere, ar fi un câştig pentru tinerii noştri jucători dacă ar evolua în viitorul sezon în Liga Naţională. Chiar dacă am retrograda, aceştia vor acumula multă experienţă. Pe de altă parte, în cazul în care nu vom putea ţine pasul cu celelalte competitoare, am pierde mult nu doar la capitolul imagine, ci şi din cadenţă. O altă variantă ar fi să o luăm de jos, pas cu pas, pentru ca în 3-4 ani să ajungem acolo unde ne dorim”, a încheiat Petru Ghervan.
Am fost de patru ori în cupele europene
În ultimii zece ani, CS Universitatea a fost o bună ambasadoare a judeţului şi a sportului sucevean. Pe plan internaţional, „studenţii” se pot lăuda cu patru participări în Cupa Challenge, acolo unde au disputat ultimul act în sezonul 2008-2009, iar în primăvara acestui an au ajuns până în semifinale. În Liga Naţională, Universitatea a etalat un joc modern, devenind un nume respectat printre iubitorii handbalului. Ediţia de campionat 2010-2011 a fost cea mai fructuoasă din acest punct de vedere, fiind încununată cu locul 3 naţional.