CS Universitatea Suceava a încheiat cu bine perioada de pregătire centralizată de la Vatra Dornei, urmând ca, începând de astăzi, handbaliştii pregătiţi de Răzvan Bernicu să treacă la antrenamentele cu specific tehnico-tactic.
„Băieţii au răspuns bine la toate solicitările la care au fost supuşi în cantonamentul de la Vatra Dornei, chiar dacă s-au efectuat şi trei şedinţe de pregătire zilnic. Important este să se rezolve cât mai curând şi problemele financiare, deoarece ne antrenăm deja de o lună şi n-avem nici o certitudine în privinţa salariilor şi a jucătorilor cu care vom aborda viitoarea ediţie de campionat”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
În continuarea programului din intersezon, „studenţii” vor onora în această săptămână cea de-a şaptea ediţie a Memorialului „Mihai Mironiuc” de la Suceava, unde îşi vor măsura forţele cu Minaur Baia Mare, HC Vaslui, organizatorii aşteptând şi confirmarea formaţiilor Steaua şi Dinamo. În perioada 14-15 august formaţia suceveană este invitată să participe la un alt turneu, organizat de formaţia HC Vaslui.
Startul viitoarei ediţii a Ligii Naţionale de handbal este programat pentru data de 15 septembrie.