Problemele financiare par să nu-şi găsească rezolvare la Rapid. Din acest motiv, conducerea grupării sucevene tot ezită să stabilească o dată certă pentru reunirea lotului. Întrucât conturile clubului sunt goale, societatea nu poate în acest moment să susţină desfăşurarea activităţii sportive, în condiţiile în care fiecare zi de antrenament necesită costuri însemnate, traduse prin cheltuieli pentru cazare, masă, medicaţie, sală, transport şi îndemnizaţii. „Din păcate nu pot să vă spun nimic concret pe marginea acestui subiect. Sper ca în cel mai scurt timp să se găsească banii necesari pentru a putea începe şi noi o pregătire decentă, să nu ne mai chinuim ca până acum. Speranţele noastre se leagă de banii pe care îi avem de primit de la Consiliul Local, numai că am înţeles că nici primăria nu stă tocmai pe roze la capitolul financiar. Oricum, din punctul meu de vedere, sunt slabe speranţe ca lucrurile să se deblocheze în zilele următoare, aşa că în cel mai fericit caz vom chema fotbaliştii la treabă în cursul săptămânii viitoare”, a declarat antrenorul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.
Situaţia echipei Rapid Suceava nu este singulară la nivelul Ligii secunde, multe alte grupări, precum Sportul Studenţesc, CF Brăila, CS Otopeni, FC Argeş, CS Severin sau Luceafărul Oradea confruntându-se cu probleme similare, care le pun în pericol participarea în viitoarea ediţie de campionat. Din cauza acestor neajunsuri, s-a ajuns până acolo încât nici până la această oră nu se ştie data la care va debuta sezonul oficial şi mai ales câte echipe se vor alinia startul competiţiei.