Gruparea Railex Suceava a participat la sfârşitul săptămânii trecute, la Hunedoara, la turneul final al Campionatului Naţional de minifotbal. Formaţia manageriată de Ilie Lahman a făcut o figură frumoasă la ediţia din acest an, părăsind competiţia cu fruntea sus, după ce a reuşit calificarea în faza sferturilor de finală.
În etapa preliminară, cele 20 de echipe participante au fost repartizate în patru grupe, conform indicilor din Clasamentul Național după care s-a efectuat tragerea la sorți. Campioana judeţului nostru, Railex Suceava, a făcut parte din Grupa A, alături de formaţiile Salamandra Zalău, CSD Deva, Phoenix Craiova şi Dolce Vita Târgu Jiu.
În primul joc al turneului, disputat vineri dimineaţă, echipa pregătită de Ovidiu Bosancu a zdrobit cu scorul de 8-0 gruparea Salamandra Zalău, prin golurile marcate de Nemeş (3), Tomescu (2), Irimia, Romanic şi P. Bosancu.
Tot Railex a avut câştig de cauză şi în cel de-al doilea meci al turneului, sucevenii trecând la limită cu scorul de 2-1 de CSD Deva, cu ajutorul reuşitelor semnate de Nemeş şi Corban.
Seria rezultatelor pozitive a continuat pentru suceveni şi sâmbătă. Mai întâi au dispus cu 3-1 de Phoenix Craiova după executarea loviturilor de departajare, pentru Railex punctând Corban, Tomescu şi Romaniuc. Ultimul joc din grupă, cel cu Dolce Vita Târgu Jiu a fost decis tot în urma executării loviturilor de departajare, alb-roşii impunându-se şi de această dată, cu scorul de 6-5, cu ajutorul golurilor marcate de Nemeş (2), Irimia, Tomescu, Romaniuc şi Fl. Ailenei.
În urma acestor rezultate, Railex a terminat grupa din care a făcut parte pe primul loc, cu un punctaj de 10 puncte, ceea ce a însemnat şi calificarea în faza sferturilor de finală.
Sorţii le-au scos în cale sucevenilor formaţia Juventus Sibiu. Partida nu a început sub cele mai bune auspicii pentru ai noştri, care s-au văzut conduşi la pauză cu scorul de 2-0. Sucevenii au izbutit să echilibreze disputa după reluare, au înscris de două ori prin Corban şi Romaniuc, numai că au ratat alte două lovituri de la 9 metri, ceea ce avea să conteze decisiv în economia meciului, încheiat cu scorul de 4-2 în favoarea sibienilor.
Railex a deplasat la Hunedoara următorul lot de jucători: Dănuţ Tipa, Nicolae Axinte, Ovidiu Livischi – portari, Florin Ailenei, Ovidiu Bosancu, Paul Bosancu, Sergiu Corban, Adrian Ungureanu, Radu Tomescu, Andrei Aileni, Mihai Guriţă, Andrei Irimia, Ionel Nemeş, Marius Romaniuc şi Vlad Murariu. Delegat: Daniel Haraga. Manager: Ilie Lahman.