La Hotelul Sagra a avut loc loc sfârşitul săptămânii trecute o şedinţă de analiză a stagiunii 2012-2013, acţiune organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal. Cu acest prilej, s-au stabilit şi o parte din datele de referinţă ale sezonului competiţional 2013-2014. Astfel, campionatul Ligii a IV-a va funcţiona şi pe mai departe într-un sistem de 16 formaţii, întrecerea urmând să debuteze pe data de 18 august. Pe 25 august va avea loc Faza I judeţeană a Cupei Românei la fotbal, urmând ca Liga V-a să ia startul pe data de 1 septembrie.
„Deocamdată, nu ştim numărul exact de echipe care se vor înscrie în campionatul Ligii a V-a. Oricum, am stabilit pentru 31 iulie termenul limită până la care se poate confirma intenţia de participare în viitoarea ediţie de campionat. Până acum, şi-au manifestat dorinţa de a se înscrie în competiţie şi o serie de grupări noi, cum sunt cele din Negostina, Poieni – Solca sau Satu Mare”, a declarat preşedintele AJF Suceava, Aurel Daicu.