Cei mai mici dintre fotbaliștii de la clubul Sporting Suceava au reușit o nouă performață, și anume câștigarea Cupei TNT, care a avut loc la Bacău și a fost rezervată copiilor născuți în anul 2004. Fotbaliștii pregătiți de antrenorul Bogdan Pantea au început în forță acest turneu și s-au impus în fața gazdelor de la TNT 2 Bacău cu scorul de 5 – 1. Sucevenii au continuat evoluțiile bune din grupă și în următoarele două meciuri, pe care le-au câștigat cu 4 – 2 în compania Oțelului Galați și 5 – 0 cu Aerostar Bacău.
În ultimul meci, Sporting a cedat la limită, scor 2 – 3 cu Progresul Focșani, dar deja era calificată în finală de pe primul loc, la egalitate cu Oțelul Galați, dar cu avantajul meciului direct. Sporting Suceava a câștigat finala cu 1 – 0 și trofeul pus în joc, chiar în fața gazdelor acestui turneu, TNT Bacău. Cu zece goluri marcate pe parcursul celor cinci meciuri, Ionuț Nistor a fost declarat golgheterul competiției.
„Jocul echipei a mers foarte bine pe parcursul acestei cupe, cu excepția ultimului meci din grupă, când eram deja calificați în finală și concentrarea nu a mai fost aceeași. Avem o generație bună, care va forma o echipă competitivă la Memorialul <Gheorghe Ola>, competiție în care ne dorim să ajungem la faza de zonă sau chiar la cea finală”, a declarat antrenorul Bogdan Pantea.
Din lotul echipei Sporting Suceava au făcut parte sportivii: Narcis Pușcaș, Eduard Neamțu, Mihnea Moștoflei, Angelo Rotaru, Luca Atitienei, Eduard Homiuc, Ionuț Nistor, Gabriel Rotaru și Adrian Bradu.