CSM Suceava a încheiat cu o înfrângere turul Diviziei Naţionale de rugby, 15-22, în deplasare, cu Politehnica Iaşi. Chiar dacă au evoluat pe terenul principalei pretendente la promovare, elevii antrenorului Constantin Vlad au făcut-o curajos, vânzându-şi foarte scump pielea. Prestaţia sucevenilor trebuie cu atât mai mult apreciată cu cât ei au făcut deplasarea la Iaşi fără cinci titulari indiscutabili.
Cel mai în formă rugbist de la CSM s-a dovedit a fi Flutur, care a marcat toate cele 15 puncte ale echipei vizitatoare. „Echipa s-a prezentat foarte bine la acest meci şi doresc pe această cale să-i felicit pe jucători pentru determinarea şi disciplina arătată în timpul partidei. Am fost aproape de o mare surpriză, însă nouă ne-au lipsit câţiva jucători importanţi, aspect care a făcut diferenţa în final. Până la urmă a fost o victorie meritată a formaţiei gazdă, chiar dacă desprinderea ei pe tabela de marcaj a venit abia în prelungiri. Prestaţia de la Iaşi mi-a confirmat că suntem pe drumul cel bun. Din păcate, problemele financiare se acutizează pe zi ce trece, iar atmosfera din lot are tot mai mult de suferit”, a declarat antrenorul sucevenilor, Constantin Vlad.
Pentru formația suceveană în disputa cu Poli Iași au jucat: Palamariu, Albu, C. Scolobiuc, Zup, Constantineanu, Toloș, Buzatu, Tepșanu, I. Flutur, Crețuleac, Ș. Ștefăroi, Oprea, Hamciuc, D. Ștefăroi. Au mai evoluat: Ș. Rusu, Coca, Pascari, Al. Flutur și Moscaliuc.
În prima rundă a returului, CSM Bucovina Suceava va primi sâmbătă, 25 mai, de la ora 10.00, vizita echipei CSU Arad.
Rezultatele etapei a VII-a:
Ştiinţa Petroşani – Stejarul Buzău 21-32
CSU Arad – RC Bârlad 40-10
RCM Galaţi – CS Năvodari 31-12
Politehnica Iaşi – Bucovina Suceava 22-15
Clasament
1. Politehnica Iaşi 7 7 0 0 162-63 31p
2. Stejarul Buzău 7 6 0 1 206-110 28p
3. RC Bârlad 7 4 0 3 161-124 19p
4. Ştiinţa Petroşani 7 3 0 4 181-144 16p
5. Bucovina Suceava 7 3 0 4 118-140 15p
6. CSU Arad 7 3 0 4 137-162 14p
7. CS Năvodari 7 1 0 6 114-236 7p
8. RCM Galaţi* 7 1 0 6 91-191 5p
*Echipă penalizată cu un punct.