Gruparea suceveană Sporting l-a transferat în această iarnă pe golgeterul Alexandru Buziuc la FC Vaslui, însă oficialii alb-verzilor au constatat cu surprindere că omologii lor de la formaţia de primul eşalon nu au respectat termenele de plată aferente acestei mutări. Cum încercările venite dinspre Suceava pentru stingerea pe cale amiabilă a litigiului n-au dat roade, managerul celor de Sporting, Ciprian Anton, i-a reclamat pe vasluieni la Comisia Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor. „Am tot purtat discuţii ei, am tot aşteptat, dar în zadar. Din păcate, trebuie să apelăm la instanţele fotbalistice pentru a primi banii pe Buziuc. Astăzi avem programat primul termen, însă cum lucrurile sunt clare sper să nu dureze prea mult”, a declarat Anton.
Buziuc n-a apucat însă să debuteze pentru gruparea patronată de Adrian Porumboiu, chiar dacă a fost trecut pe foaia de joc în partidele cu Steaua Bucureşti şi CS Severin.
S-au plătit primele la Sporting
În condiţiile în care FC Vaslui întârzie să vireze banii pe Buziuc, iar bugetul alocat de Primărie pentru activitatea fotbalistică pe anul 2013 n-a fost încă deblocat, gruparea suceveană este menţinută în viaţă cu ajutorul firmelor Conbucovina, Ilmar Tour şi Nicolmit. „Ţin să mulţumesc pe această cale sponsorilor noştri, care au rămas alături de noi chiar şi în vremuri de criză. Cu sprijinul acestora am izbutit achităm primele de joc aferente partidelor cu FCM Dorohoi şi Bucovina Rădăuţi, dar şi o mare parte din restanţele salariale”, a anunţat Ciprian Anton.
După 18 etape, Sporting ocupă locul 4 în ierarhie Seriei I a Ligii a III-a.