Finalele de sală ale Campionatului Național de Atletism pentru juniori II, care au avut loc la Bacău, au fost destul de productive pentru sportivii Liceului cu Program Sportiv Suceava, care au reușit să se întoarcă acasă cu trei medalii, din care două de aur și una de bronz.
Cea mai valoroasă atletă a lotul condus de antrenorul Teodor Flămând, Simona Caziuc, a dominat cursa de 800 de metri și a devenit campioană națională a României, după o cursă terminată cu timpul de 2'16”80. Simona este încă junioară III, categorie unde nu are adversar în această probă, ea alergând şi la juniori I, unde a ocupat locul IV. La aceleași finale de sală de la Bacău, suceveanca a reușit să obțină o medalie de bronz în proba de 400 de metri, după 59 de secunde și 23 de sutimi.
LPS Suceava a punctat și în proba de ștafetă 4 x 400 de metri, unde a câștigat aurul național la junioare II, după 4 minute, 6 secunde și 60 de sutimi. Din echipa suceveană a făcut parte Simona Caziuc, Andreea Cucoșel, Cristina Călugăreanu și Cristina Lupașcu. Cristina Călugăreanu este elevă în clasa a VII-a în Horodnic de Sus și se antrenează la Rădăuți cu profesorul Radu Munteanu, în timp ce antrenamentele de la Suceava le face cu Toader Flămând. Colega sa din ștafetă Cosmina Lupașcu practică de puțin timp atletismul și, în ciuda acestui fapt, a reușit să se califice în finala probei de 60 de metri plat, unde s-a clasat a VII-a.
O performanță foarte bună a avut-o și sportivul de la CSȘ Gura Humorului Mihai Sebastian Ursachi, care a câștigat medalia de bronz în proba masculină de 400 de metri, cu timpul de 51 de secunde și 38 de sutimi. Colega sa Otilia Strutinschi a fost aproape de medalia de bronz în proba de 800 metri, câștigată de suceveanca Simona Caziuc, dar a terminat finala pe locul patru, la doar trei sutimi de podium.