Grupările Rapid Suceava şi FC Pojorâta au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul amical disputat ieri după-amiază, la Vatra Dornei. Gruparea de Liga a IV-a a intrat la pauză în avantaj graţie autogolului semnat de căpitanul Rapidului, Florin Plămadă, în vreme ce alb-vişiniii au echilibrat balanţa în minutul 75 prin Nuţescu, fotbalist venit în probe de la Kosarom Paşcani. „Ceferiştii” puteau obţine victoria pe final, numai că Homneac a irosit o lovitură de pedeapsă în minutul 80. Antrenorul Ovidiu Murariu spune însă că nu este îngrijorat de remizele înregistrate în ultimele două meciuri amicale, cu Minerul Iacobeni şi FC Pojorâta. „N-avem de ce să ne facem griji, deoarece aceste jocuri s-au disputat în condiţii de iarnă, pe fondul oboselii acumulate de jucătorii noştri, care efectuează câte trei antrenamente zilnic în stagiul de pregătire de la Poiana Negri. În plus, în aceste meciuri am suferit şi la capitolul omogenitate, deoarece am dorit să vedem la lucru pe toţi jucătorii veniţi la echipă în intersezon”, a declarat tehnicianul rapidist.
Rapid a început partida în alcătuirea Zăvoi – Doboş, Fl. Plămadă, Sava, Semeghin – Chişu, Nuţescu, Căinari, Călugăru – Negru, Caragea. Pe parcursul meciului au mai intrat Preda, Velescu, I. Plămadă, Bălan, Apetrei, Arotăriţei, Spătar, Sumanariu, Homneac, Moldovan, Luţac, Vornicu şi Cerlincă.
În următorul joc de pregătire, Rapid îşi va măsura forţele cu concitadina Sporting. Partida va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 12.00, la baza de pregătire a alb-verzilor din Sfântu Ilie.
Rapidiştii testează alţi patru jucători
Începând de ieri, se antrenează sub comanda antrenorilor Ovidiu Murariu, Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu şi doi jucători în vârstă de 21 de ani, proveniţi de la gruparea de Liga a III-a Kosarom Paşcani, este vorba de mijlocaşul central Ionuţ Nuţescu şi mijlocaşul dreapta Marius Călugăru. Cei doi au fost testaţi în partida cu FC Pojorâta, Nuţescu izbutind chiar să înscrie unicul gol al Rapidului în meciul său de debut la formaţia suceveană. Aseară, alţi doi fotbalişti erau aşteptaţi să se alăture lotului sucevean. Ei sunt Marian Găldeanu, 23 de ani, un mijlocaş central care a trecut în cariera sa pe la Unirea Alba Iulia şi Ovidiu Murariu, tot de 23 de ani, fundaş central format la Şcoala de Fotbal „Gică Popescu”, dar legitimat ultima oară la Chindia Târgovişte.