Cele două reprezentante ale județului Suceava în seria A din Campionatul Național de Handbal pentru juniori II, LPS Suceava și CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc au disputat, în weekend, cel de-al treilea turneu din faza grupelor a acestui sezon. Deși partidele trebuiau să aibă loc la Câmpulung, sala din localitate nu era omologată și din acest motiv turneul a fost mutat la sala CSȘ din Gura Humorului. Handbaliștii echipei Liceului cu Program Sportiv din Suceava, pregătiți de Iulian Dugan rămân principalii favoriți de a merge mai departe de pe locul I, după ce au ajuns la 15 victorii din tot atâtea meciuri disputate, fiind singura echipă din serie ce nu a cunoscut gustul înfrângerii. Sucevenii au câștigat derbiul județean cu Câmpulungul la 10 goluri diferență, scor 24 – 14, iar mai apoi au trecut cu 24 – 15 de LPS Botoșani, cu 22 – 18 de LPS Iași, cu 20 – 17 de LPS Roman și cu 22 – 20 de a doua clasată, LPS Piatra Neamț. Dacă LPS Suceava este liderul seriei de la primul meci din sezon, echipa CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc rămâne pe ultimul loc și după acest turneu cu numărul trei, după patru eșecuri și un meci egal. Astfel, Rarăul a pierdut la scor în fața celor de la LPS Piatra Neamț, 16 – 32, în meciul al treilea a remizat cu LPS Roman, scor 24 – 24, iar mai apoi a pierdut cu 24 – 29 și 17 – 27 în confruntările cu LPS Botoșani și LPS Iași. În urma meciurilor disputate la Gura Humorului, clasamentul seriei a rămas neschimbat, Suceava rămânând lider la 7 puncte de a doua clasată. La mijlocul acestei luni, în perioada 15 – 17 februarie este programat turneul patru la Roman, de pe 8 până pe 10 martie la Iași, iar de pe 12 și până pe 14 aprilie la Piatra Neamț va avea loc turneul cu numărul cinci, în luna mai și iunie fiind programate turneul semifinal și cel final.
Clasamentul seriei A