După despărţirea de Rapid, produsă în această iarnă, fotbaliştii Cătălin Pascal, Sascha Marinkovic, Paul Bosancu, Vlad Gheorghiu şi Andrei Duman sunt în căutarea altor echipe unde să-şi continue cariera. Cel mai norocos pare a fi atacantul Marinkovic, care şi-a găsit deja de lucru, urmând să îmbrace începând din retur tricoul formaţiei FC Voluntari, care activează în Seria a III-a a Ligii a III-a. Mijlocaşul Vlad Gheorghiu are aşteptări mult mai mari, el fiind în discuţii cu un impresar din Republica Moldova. Acesta a promis că-l duce în perioada imediat următoare în Turcia, pentru a susţine probe de joc la mai multe formaţii din blocul ex-sovietic, care sunt cantonate în Turcia pe timpul pregătirii de iarnă.
Pascal e în discuţii cu CS Buftea
În ce-i priveşte pe Pascal, P. Bosancu şi Duman, aceştia se antrenează momentan în localitate, sub comanda lui Mihai Guriţă, împreună cu lotul grupării de Liga a III-a Sporting Suceava. „Deocamdată nu s-a pus problema ca cei trei să semneze cu Sporting. Fiind jucători liberi de contract, au cerut doar permisiunea să-i lăsăm să se antreneze alături de noi. Am văzut că se pregătesc cu seriozitate, pentru a fi în formă în eventualitatea în care va apărea vreo ofertă pe numele lor”, declarat managerul CS Sporting, Ciprian Anton.
Din informaţiile noastre, portarul Cătălin Pascal s-ar afla pe lista de achiziţii a echipei de Liga a II-a CS Buftea.