După 20 de zile de pauză, jucătorii echipei de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava s-au reunit azi direct la Câmpulung Moldovenesc, unde vor efectua un cantonament montan pe durata următoarelor șase zile. Elevii antrenorului Victor Pancu vor relua campionatul pe 26 ianuarie, atunci când vor avea o deplasare dificilă pe terenul celor de la CSV Dacia Buzău, echipă aflată pe locul trei, la un punct în fața sucevenilor, ce ocupă poziția a patra. Față de finalul anului trecut, echipa CSM Suceava va pleca în perioada de pregătire centralizată cu un jucător în plus în lot, deoarece Sebastian Ursachi s-a întors la echipă, după ce în vară a terminat facultatea și a plecat din Suceava. Tehnicianul Victor Pancu a precizat că venirea lui Ursachi este una benefică, mai ales pentru blocaj și schimbări la aceeași valoare.
„În acest cantonament vom da jos kilogramele în plus și de aceea vom insista pe pregătirea fizică, pe rezistență, dar vom face și antrenamente cu mingea. Ne dorim o pregătire cât mai bună pentru a ne prezenta onorabil în acest campionat, unde ne-am propus locurile trei sau patru, deoarece asta este valoarea noastră în acest moment. În acest nou an ne-am dori să avem parte de finanțări mai mari și aici vreau să mulțumesc domnului primar Ion Lungu pentru că s-a ținut de cuvânt și ne-a dat toți banii din proiectul de finanțare”, a explicat Victor Pancu.
Până pe 26 ianuarie, sucevenii și-au propus să facă și două meciuri de pregătire în compania echipei din prima divizie din Piatra Neamț, devenită un adversar tradițional pentru pregătirea echipei CSM.